Despre mine, cinci ani de blog!

Mă numesc Victorița, prietenii îmi spun Vicky, acum am 26 de ani, îmi place să citesc, să ascult muzică să comunic cu oamenii dragi atât cât le permite timpul! De obicei când sunt pusă în situația de a mă prezenta, mă blochez, pentru că îmi place să îi las pe oamenii din jur să mă descopere cum vor și cât doresc.

Eu sunt timidă, rușinoasă, nu îmi doresc să supăr sau să deranjez pe nimeni. Sunt o persoană cu dizabilități locomotorii, dar asta nu mă împedică să mă comport normal și să am activități și visuri, ca oricare dintre voi. Da, știu nu am mai scris asta aici până acum din dorința de a nu vă influența într-un fel! Cei ce mă urmăresc de la început știu asta… dacă am uitat că am scris îmi cer scuze.

În 2014 am absolvit liceul la o școală normală, fără program special. Îmi doresc, ca într-o zi să dau și la facultatea de psihologie și să devin mamă. Da, vreau să devin psiholog, să ajut oamenii aș fi cea mai fericită să fac asta.

Cei care îmi citiți recenziile cred că v-ați dat seama că înclin spre psihologie, pentru că mereu încerc să descopăr ceva nou într-un personaj și încerc să îi scot în evidență trăsăturile, nu îmi iese mereu, dar depinde și de carte sau roman, de stilul în care au fost scrise! De multe ori mă abțin să descriu un personaj pentru că îmi este „teamă” să nu divulg prea mult din acțiunea unei cărți și să nu stric suspansul și farmecul cărții!

Iubesc cărțile, cafeaua, ceaiul de mentă, ploaia, stelele, documentarele, Lalelele, Zambilele, Ghioceii, Trandafirii, Cățeii, Pisicile, Papagalii, Iepurii, Pinguinii, Poneii și cred că mai sunt, dar nu îmi amintesc acum.

În urma unui dialog cu Mia&Irina, mi-am dat seama că a trecut ceva timp de când postez aici și eu, nu v-am povestit despre mine de cinci ani. Că vă doriți să descoperiți mai multe lucruri despre mine și am spus că nu am nimic de pierdut dacă vă spun câte ceva din spatele blogului.

Blogul l-am deschis după ce am terminat liceul, pentru că atunci am considerat că este timpul și momentul potrivit. Era 13 mai 2016 ora 9 dimineața m-am trezit mi-am băut cafeaua cu un roman pe picioare și ceașca în mână, am amorțit și am închis romanul cât să mă așez puțin și apoi să revin la el și la cafea. Dintr-o dată m-am uitat la acea copertă și am spus: „gata, astăzi îmi deschid blogul, dacă nu îl deschid acum nu o voi mai face niciodată.” Zis și făcut, dar era altă platformă și nu îmi plăcea deloc cum arăta primul articol. Ajung și aici scriu primul articol „Despre mine!” îl public, la câteva luni de atunci aveam articole scrise și câțiva abonați primesc un comentariu răutăcios, mă supăr și anunț că închid blogul, bine a fost picătura care a umplut paharul. M-am hotărât să îl închid la o lună maxim două de când l-am deschis. Am anunțat și pe Facebook o prietenă de acolo văzând postare mă întreabă:

Ea: -Ce blog vrei să închizi?

Eu: -Blogul meu.

Ea: -Nu îl închizi până nu îl văd eu.

Eu: – Ba da, nu are sens să îl las, dacă nu le place oamenilor.

Ea: – Tu, nu închizi nici-un blog, eu de unde mai citesc recenzii?

Eu: – Sunt multe bloguri de unde poți citi.

Ea: – Nu ca al tău.

Mama îmi spunea: „Nu te prosti, nu închizi nici-un blog, pentru răutate uneia care nu are altă treabă decât să arunce cu noroi…”

Am decis să îl las și să postez atunci când îmi place o carte sau un roman, să îi scriu recenzia așa cum mă pricep și așa cum simt eu. Toate articolele de aici sunt scrise pe baza opiniilor mele sincere, eu scriu ce simt după ce citesc și ultima pagină din roman sau carte.

Respect oamenii care își rup din timpul lor, ca să îmi citească recenziile. Mă bucur, dacă vă ajut să descoperiți cărți noi și dacă le citiți. De cinci ani citesc constant, descopăr oameni minunați.

Vă mulțumesc mult tuturor, pentru încredere, sprijin și sinceritate!