Despre copilăria mea, pot să spun că a fost frumoasă și tot odată puțin altfel… Am fost la grădiniță, m-am jucat cu păpușile, am învățat poezii cântece…etc. Dar nu puteam să mă joc „De-a v-ați ascunselea”, „Șotron” cred că erau singurele jocuri pe care nu le puteam juca din câte îmi amintesc.
Când eu eram copil vacanța de vară o petreceai afară cu copiii de aceeași vârstă, mai mari sau mai mici, nu conta gașcă mare să fie! Nu exista „WhatsApp” pe atunci strigai la poartă până răgușeai! După ce nu strângeam toți ne hotăram ce ne jucăm sau ce facem.
Dacă hotărau copiii să se joace „De-a v-ați ascunselea” eram puțin tristă, că eu nu pot juca și asta însemna să rămân cu mama să mă uit la ei cum se joacă sau să merg în casă, ceea ce nu îmi doream! Atunci mama a spus: Nu fii tristă! Voi juca eu în locul tău! Inițial am crezut, că glumește cu mine, pentru a mă scoate din starea aceea de mâhnire, pentru că altfel nu știu cum să o descriu! Eu fiind operată și în ghips, nu voi pune accentul pe asta, pentru că nu sunt aici să mă victimizez, ci să vă fac zilele sau diminețile mai frumoase depinde când veți citi această postare. Am făcut această precizare, ca să știți de ce juca mama și nu eu! Câștiga mereu, dar mai aveam un avantaj, dacă se ascundea în Corcoduș sau Cais mâncam Corcodușe și Caise crude, (preferatele mele!) De altfel nici eu, nu stăteam degeaba, căci prietenele mele se ascundeau după căruțul meu, de cele mai multe ori!
Jocurile pe care eu puteam să le joc erau: „Volei”, „Elasticul” „Baba Oarba”, „Macaua”, „Război”, „Nu te supăra frate”, „Rummy”… Activitatea mea preferată era să merg pe bicicletă, adoram primăvara și vara, că puteam să mă plimb cu bicicleta! A era să uit mai aveam una să stau în ploaie! 🙂 Deși, mă temeam de tunete și fulgere, iubeam și iubesc ploaia! Mă liniștea să privesc cum plouă sau să simt picăturile mari și reci! Mă dădeam în leagăn cu prietenul meu cel mai bun! Cădeam în trandafiri și asta pentru că leagănul lui era din funie groasă prinsă bine de o bară de fier din coli dorul Viei, da pe atunci nu exista leagăn de cumpărat și bunicii sau părinții improvizau cu ce aveau și cum se pricepeau, ca să nu te doară când stai cu fundul pe leagăn aveai o scândură lată tăiată la capete ca să poți să stai fără a exista riscul să cazi… asta dacă erai copil răbdător și să te dai o tură tu una el, dar cum noi nu știam ce este aceea răbdare ne dădeam amândoi și eu stăteam pe scândură el se așeza cu picioarele în lateralul scânduri și ne dădeam! Nu dura mult că ne vedeam grămadă unul peste altul! Ne întrebam unul pe altul: „Te doare ceva?!” De multe ori îl rugam să îmi dea mâna, că nu pot să mă ridic singură!
Intram seara în casă pe la ora 22 era beznă, mă uitam la serialul „La bloc” și apoi adormeam auzind glasul mamei care îmi citea povești, nu exista seară să nu îmi citească povești și să mă legene pe picioare! Asta însemna pentru mine fericirea!
Cum vă relaxați de obicei? Vă las aici un canal de YouTube cu videoclipuri și sunete relaxante! Le puteți asculta după o zi agitată, înainte de somn, dimineața cât vă beți cafeaua sau ceaiul, în timp ce citiși cel cu sunetul ploii este perfect pentru citit! Veți găsi mai multe clipuri pe canal și dacă vă abonați și activați notificările veți fi anunțați de fiecare dată când se încarcă un video nou!
Când mă gândesc la poezie îmi vin în minte două cuvinte ce definesc trăirile unei ființe, nostalgia și iubirea sub orice formă ar fi ea.
Poezia ne readuce la viață amintiri și trăiri peste care se aștern anii și de care ne amintim imediat ce citim titlul unei poezii sau versurile ei depinde de fiecare persoană în parte.
Volumul acesta, l-aș reciti într-o zi de toamnă târzie cu o ciocolată calda, o cafea sau un ceai lângă mine, în acele momente în care mi-aș dori să retrăiesc momentele copilăriei, să îmi amintesc cât de frumos miroseau trandafirii după ploaie…
Sau să îmi reamintesc de prima iubire căci, nu se uită niciodată! Cu toții am avut o iubire pe care nu o uităm oricât de mult ne-am dori să o facem sau ne-am amăgi că este uitată.
Mie mi-a plăcut foarte mult în câteva ore am citit volumul, iar când m-am uitat la ceas nu îmi venea să cred că a trecut timpul așa de repede…